Membri:
Rebeca Vagner
Diana Rebeca Vagner
Fondator
Un suflet de copil activ, curios, curajos și dornic să trăiesc viața cu toată intensitatea ei. O fire tenace, practică, des numită „băiatul tatei”.
In contextul familial am simtit de-a lungul anilor, atât susținere, cât și faptul ca am trait sub o formă subtilă de condiționar.
Am crescut într-o familie de Martori ai lui Iehova, într-un mediu în care învățăturile acestei grupări erau prezente zi de zi și ocupau un loc central în viața noastră.
Încă din copilărie, am fost învățată să privesc lumea printr-un filtru mai strict de reguli, norme și interdicții, cu puțin spațiu pentru întrebări sau exprimare liberă. Simțeam asta în sistemul de invatamant de stat, unde accentul cădea mai degrabă pe memorare decât pe înțelegere, pe ascultare decât pe dialog.
Această formă de educație, deși eficientă în a crea o oarecare ordine și disciplină, m-a făcut să mă simt adesea redusă la tăcere, lipsită de voce într-un sistem care valoriza conformitatea mai presus de individualitate. Alegerile personale păreau întotdeauna supuse unui filtru exterior — cel al doctrinei, al mentalităților moștenite, al educației impuse de stat care pretindea a fi universal valabilă. În loc să învăț să mă ascult, eram învățată să mă încadrez.
In timp am început să simt în interiorul meu o discrepanță tot mai mare între ceea ce mi se cerea să cred, cine sunt, ceea ce simțeam autentic și cine „ar trebui” să fiu.
Încă din copilărie am muncit cot la cot cu familia: în magazinele de desfacere, în piețe, acolo unde se simțea pulsul real al vieții. Acel copil responsabil, care economiseste atent, planifica, duce la capăt sarcinile fără comentarii.
„Unde te vei înscrie după finalizarea liceului?”
După mai multe discuții cu părinții și odată cu înființarea unui nou business în 2006 – firma de transport rutier de marfă – am început să mă pregătesc în direcția Autovehiculelor Rutiere, specializare tehnică în cadrul Facultății de Mecanică.
Simțeam o oarecare rezistență profundă la ideea de a sta încă 4 sau 5 ani în bănci, izolată de viața reală, ruptă de natură, de mișcare.
Știam câtă energie vitală conțineam pentru a munci, și am ales să ascult de cei care aveau un impact puternic în jurul meu – pentru că succesul nu vine doar din efort, ci și din înțelepciunea de a învăța de la ceilalți.
Am auzit de multe ori in jurul meu: „Nu mai pune atâta la suflet.”
Dar asta e natura mea: un bun observator care ascultă cu prezență, în tăcere și analizeză profund tot ce se întâmpla în jur.
În acea sensibilitate se afla și un dar — deși uneori era greu de dus. Percepeam emoțiile și gândurile celorlalți atât de intens, încât mă simțeam copleșită, grea, vinovată fără motiv.
Trecerea de la un profil uman – sociologie – la unul tehnic, Autovehicule Rutiere, a fost o schimbare de direcție de 180 de grade. Un salt curajos, dar și abrupt, care mi-a testat adaptabilitatea și determinarea. Totuși, în mine există o latură pragmatică și analitică, cu o afinitate pentru date, structură și planificare.
Această perioadă a fost cu atât mai intensă cu cât, aproape simultan, am luat o decizie majoră: căsătoria – o alegere făcută mai degrabă din presiune decât din convingere.
A fost un pas impus de context, de dinamica familiei și de valorile credintei în care fusesem crescută.
Mă aflam într-o etapă de tranziție completă – emoțional, intelectual, spiritual – iar viața părea să se desfășoare pe repede-înainte, fără timp real de reflecție sau alegere autentică.
Privind în urmă, înțeleg acum cât de important a fost acel moment: a fost începutul unei deconstrucții interioare care, deși dureroasă la început, avea să mă conducă spre reconectare, adevăr și libertate personală.
Era un vis pe care îl purtam în mine de ceva timp — dorința de a construi ceva sănătos, cu sens, în care să investim amândoi energie și viziune.
Propunerea mea a fost, însă, refuzată categoric.
Acel moment mi-a adus o claritate dureroasă: nu mai puteam aștepta validare sau sprijin din exterior pentru a-mi urma chemarea. Așa că am decis să merg mai departe pe cont propriu și m-am angajat.
A fost începutul unei etape noi — una în care am început să-mi construiesc independența profesională, dar și să-mi recapăt încrederea în forțele proprii.
În spatele zâmbetelor false din exterior și al rutinei cotidiene, se ascundeau tensiuni constante, certuri epuizante și neînțelegeri care păreau să se repete la nesfârșit. Mai grav, relația era marcată de episoade de abuz emoțional și sexual repetat — momente de o durere profundă, trăite într-o tăcere apăsătoare și cu un sentiment tot mai acut de izolare.
Tăceam nu pentru că nu aveam nimic de spus, ci pentru că simțeam că nimeni nu ar înțelege, sau că ceea ce trăiam era, cumva, vina mea. În acea tăcere, aveam perioade în care pierdeam contactul nu doar cu cei din jur, ci și cu mine însămi.
Deși la exterior lucrurile păreau „în regulă”, în interiorul relației domneau fricile, manipularea și lipsa respectului profund.
Am rămas acolo din loialitate, din dorința de a păstra familia – de a proteja cele două fetițe dar și pentru că, atunci, nu aveam încă toate instrumentele să înțeleg ce mi se întâmplă – și nici cum să ies.
Dar în adâncul meu, o voce șoptită îmi spunea adevărul:
Ce trăiam nu era iubire. Era dependență. Era captivitate.
Am trăit peste 10 ani alături de un partener cu trăsături narcisice marcante, care manipula, controla și mă făcea să mă îndoiesc de propria percepție asupra realității.
Încercam să mențin echilibrul, să repar, să sper… dar în mine creștea tot mai clar sentimentul că mă pierd pe mine.
O formă subtilă, dar constantă, de anihilare emoțională și spirituală, în care îmi pierdeam puțin câte puțin identitatea.
Această perioadă, deși extrem de dureroasă, a fost un punct de cotitură. A fost începutul trezirii mele – un proces lent, dar profund, de reconectare cu demnitatea mea, cu vocea mea interioară și cu dreptul meu la o viață autentică și liberă.
În 2018, am luat o decizie grea, dar necesară: am început procesul de divorț.
Nu a fost un gest impulsiv, ci rezultatul unui proces lung de conștientizare, de durere și de întrebări la care, în cele din urmă, am avut curajul să răspund sincer.
A fost un act de onestitate față de mine însămi. Un moment de ruptură, dar și de început. Din acel punct, viața a început să curgă altfel: mai autentic, mai în acord cu cine eram cu adevărat.”
Am înțeles că nu mai pot continua să trăiesc într-un mediu care mă destrăma pe interior, care îmi ștergea încet, dar sigur, identitatea și vitalitatea.
Divorțul nu a fost o înfrângere, ci un act de curaj – un pas spre viața pe care sufletul meu o merita.
Procesul legal s-a finalizat în 2020, însă procesul meu de eliberare interioară începuse deja, tăcut și gradual, cu mult înainte de verdictul instanței. Era un drum lung, nevăzut de cei din afară, în care învățam, pas cu pas, să-mi recuperez vocea, granițele și încrederea în propria percepție. Justiția exterioară a venit ca o formă de închidere a unei etape, dar adevărata vindecare a început în momentele intime în care am avut curajul să privesc în mine, să recunosc durerea și să decid că merit ceva mai mult decât supraviețuire.
În tăcerea în care am început să mă ascult cu adevărat, să mă întreb cine sunt fără toate etichetele, rolurile și fricile impuse.
Am început să pășesc, cu sfială dar și cu o dorință autentică de transformare, în spații care îmi erau străine până atunci: ședințe de masaje terapeutice, pshioterapie, cercuri de feminitate și masculinitate, cercuri de tobe, embodied dance, yoga, conexiunea cu caii – spații sigure în care corpul, emoția și energia își găseau locul, în afara rușinii sau reprimării. În aceste întâlniri, am învățat să ascult din nou, să respir conștient, să-mi simt granițele și nevoile, să îmi dau voie să fiu prezentă cu tot ceea ce sunt: cu durere, dar și cu dorință de viață. A fost începutul unei reconectări lente, dar autentice, cu mine însămi. Nu mai era vorba doar de supraviețuire, ci de a trăi cu adevărat, cu sens, cu întrupare și cu asumare.
Încet-încet, am fost ghidată și spre lecturi care mi-au oferit repere esențiale într-o limbă nouă — Jocul Vieții de Florence Scovel Shinn, Labirintul Codependenței de Frank Minirth, Robert Hemfelt, Cultivating Male & Female Sexual Energy de Mantak Chia, Super Human – Rowan Hooper, Secretele intregii vieti – Elena Iuliana Neagu & John Yorgos careau fost mai mult decât simple cărți. Fiecare mi-a adus o nouă perspectivă, o oglindă, o cheie către înțelegerea de sine. Prin ele, am început să pun în cuvinte ceea ce trăisem fără nume, să îmi (re)cunosc nevoile, dar și să îmi regăsesc forța de a merge mai departe, mai conștient și mai ancorat în cine sunt cu adevărat.
Autonomia și iubirea de sine nu mai păreau idei abstracte, ci drepturi firești, uitate pentru prea mult timp.
A fost începutul drumului meu către reconstrucție, autenticitate și vindecare.
Am rămas aproape un deceniu în lumea dealership-urilor auto, ultimul post fiind în cadrul grupului Mercedes-Benz, dealer RMB Inter-Auto.
Deși am obținut rezultate solide în vânzări și m-am bucurat de apreciere profesională, simțeam în adâncul meu că menirea mea merge dincolo de cifre și contracte. Știam că viața mea are un alt drum de urmat, unul care să-mi aducă împlinire dincolo de performanța comercială.
Spiritul meu independent și dorința de a nu rămâne blocată într-un tipar repetitiv m-au condus, treptat, către un alt drum.
Simțeam că trebuie să învăț din nou – altfel, altceva. Nu doar informații. Aveam nevoie de cunoaștere, înțelepciune și reconectare cu interiorul meu.
Imediat dupa divort, la inceputul anului 2021, chiar în mijlocul unei tranzacții aparent obișnuite — vânzarea unei autoutilitare Mercedes-Benz — am aflat pentru prima dată despre metoda Dr. Gilbert Renaud: Recall Healing. O întâlnire neașteptată, dar care avea să aprindă în mine o nouă direcție de explorare, una profundă, legată de înțelesurile emoționale ale bolii și legătura subtilă dintre trăirile noastre și corp.”
În 2021 m-am certificat ca Instructor de Fitness – un pas important care m-a apropiat de corp, simțire și de ascultarea reală a ceea ce se întâmplă în interior.
Am început să înțeleg cum emoțiile se somatizează, cum corpul vorbește și cât de mult am neglijat această conexiune în goana pentru rezultate.
Perioada care a urmat a fost una intensă din punct de vedere al formării și explorării profunde a modului în care omul se poate reconecta cu sine, cu natura și cu propriul corp. M-am concentrat pe metode complementare, cu impact terapeutic real, în special în zona activităților asistate de cai și a abordărilor corporale și spirituale integrate.
Aceasta este povestea unei femei care a crescut într-un univers tehnic, rece dar a ales să-și asculte sufletul.
O călătorie de la minte la inimă, de la structură la fluiditate, de la forță la sensibilitate.
Un drum al vindecării și autenticității, care continuă azi prin Native Soul Healers.
Iubirea pentru cai s-a născut încă din copilărie, când urmăream cu sufletul la gură filmele western. Mă fascinau libertatea lor pură, noblețea cu care galopau prin peisaje sălbatice, și armonia firească dintre indieni și cai — o legătură tăcută, dar profundă, dintre om și natură.
Îmi aduc aminte perfect acel vis din copilărie — nu era vorba doar despre a avea un cal, ci despre a trăi în prezența lui,. Acolo, caii aveau suflete — nu doar roluri. Nu erau doar mijloace de transport, ci erau personaje principale, parteneri de drum și de luptă. Se numeau Cherokee, Cheyenne, Rio, Sundance… și eu visam să am și eu unul.
Ani mai târziu, acel vis a devenit un rost. Nu doar pentru mine, ci pentru toți copiii care, asemenea mie, simt că sufletul unui cal poate hrăni ceea ce nimeni altcineva nu poate atinge.
Astăzi, în calitate de Președinte al Asociației Vindecarea Nativă a Sufletului, am onoarea să asist la întâlniri magice între copii și cai – întâlniri care nu se uită niciodată. Sunt martora vindecării, a zâmbetelor sincere, a încrederii care renaște acolo unde poate nimeni nu o mai credea posibilă.
E despre visul din copilărie devenit adăpost pentru suflete. Despre Cherokee și despre fiecare copil care ajunge aici cu o inimă fragilă și pleacă cu o lumină în priviri.
🎓 Studii universitare
2015 – Licență specializare în Autovehicule Rutiere
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca
📜 Specializări și certificări
2012 – Reprezentant Vânzări Opel – ATP MOTORS SRL
2012 – Certificat de competență profesională pentru transport rutier de marfă – Autoritatea Rutieră Română
2015 – Certificare de pregătire profesională a conducătorului auto – Autoritatea Rutieră Română
2021 – Instructor Fitness EQF – Fitness Scandinavia School
2022 – Specialist Vânzări – Mercedes-Benz, RMB INTER AUTO SRL
📚 Formări și dezvoltare continuă
2024 – Vicepreședinte Asociația DILIGO
2024 – Fondator Native Soul Healers
2024 – Training Facilitatori în Activități Asistate de Cai – Asociația Horsemotion, Timișoara
2024 – Certificat de competențe: Antreprenor în Economie Socială
2024 – Curs Terapie manuală japoneză Yumeiho, Nivel I – Societatea Română de Yumeiho
2024 – Tehnici și metode de antrenament pentru cai și călăreți în Working Equitation – Ion Maldea, Federația Ecvestră Română
2025 – Curs Terapie Access Bars
2025 – Seminar EQS Natural Horsemanship „Widen Your Horizons” – Birger Gieseke
